Inspector de specialitate, Prof. dr. Maria Cochină

- Bună seara, Tania. De săptămâni întregi aştept momentul acesta, în care să-ţi spun cine sunt şi în care să-mi povesteşti cine ai fost. Probabil te întrebi de ce mă aflu aici. Sau mai degrabă, vrei să ştii cum ai ajuns tu în această situaţie.

            Eu o priveam confuză în oglinda fisurată ce îi înfăţişa chipul palid şi fruntea acoperită de bandaje. Nu îmi era teamă, de fapt nu simţeam nimic. Era un imens vid ce se extindea în interiorul meu, anulându-mi materialitatea  până la contopirea cu neantul.

            -Apropie-te! Priveşte-mă şi analizează-mă prin pupilele-ţi dilatate. Spui că nu mă cunoşti? Învaţă să vezi, caută-mă în propriile-ţi abisuri!

            -Poate că nu vreau. Nu vreau să trăiesc, să mor, să te privesc, nu vreau să ştiu cine eşti.  Tot ce îmi doresc este să pleci. Îţi promit că nu voi privi în urma ta, că nu mă voi gândi niciodată la tine.

            Eu…eu nici măcar nu ştiu despre cine vorbesc atunci când spun “eu”. M-am aplecat uşor, lăsându-mi mâinile subţiri şi albe să atingă pereţii albaştri precum nucleul atomului din centrul Pământului. I-am cerut, căzută în genunchi, să plece. S-a îndepărtat uşor, oprindu-se după câţiva paşi pentru a mă privi. O linişte dintr-o altă dimensiune cuprinsese încăperea. Când am deschis ochii, era acolo, în oglinda care-i devenise  complice în încercarea de a mă înnebuni .

            -Bună seara, Tania. Te rog, ridică-te. Numele meu este Tania.

            M-am trezit cu îngrozitoare migrene ce m-au făcut să realizez că durerea este singurul element ce îţi reaminteşte că mai există o picătură de viaţă în tine. O raza de lumină se strecura printre draperiile bleumarin, ajungând la somniferele care zăceau răsfirate pe noptieră, alături de un pahar cu apă. Poate că am dormit ore întregi sau chiar zile. Cu toate acestea, mă simţeam mai obosită că nicicând. Cel mai trist lucru atunci când deschizi ochii, este să te vezi îmbrăţişat cu solitudinea.

            Am regăsit o scrisoare mai veche. Am desfăcut-o cu nerăbdarea unui copil, în speranţa că voi reuşi să descopăr cine sunt: Nazarovo, 2032

            „Te urăsc, te urăsc, te urăsc! De trei ori : „te urăsc!”. Nu îmi cere explicaţii, pentru că n-am să ţi le pot da. De altfel, nu mai înţeleg nici eu ce se întâmplă cu mine, cu lumea, cu Dumnezeu. Nici măcar nu ştiu de ce îţi scriu, ţie, cel pe care l-am aşteptat şi n-a apărut niciodată. Da, pentru asta te urăsc, pentru că te-ai ascuns în tăcere. De acolo, din lumea ta, probabil te amuzi pe seama chinurilor mele, a neliniştii ce îmi înlănţuie sufletul. Sau poate că nici măcar nu ştii de existenţa mea.

            M-am hotărât! De mâine voi urmări timpul, îl voi privi cum se scurge prin unghere, cum îşi aruncă obosit trena cenuşie peste sufletele ce curg în râuri învolburate din care se înalţă munţi de speranţe. Îşi va da seama că este urmărit şi atunci va începe să alerge, privind tot  mai des în urma lui. Iar eu voi fi acolo, simţindu-i răsuflarea grea. Timpului îi este frică de om. Da, îl voi răpi şi îl voi închide chiar în această cameră, legat la ochi pentru a nu-mi putea privi inima. Ziua îmi va povesti cum este să acoperi lumea cu uitare, iar noaptea îmi va cânta melodia eternităţii. Crezi că sunt nebună? Se poate să ai dreptate. Cu toţii suntem nebuni pentru că tânjim după viaţă, după timp, după Dumnezeu, dar nu vedem că de fapt vorbim despre un singur lucru : Nimicul.

            Este ciudat. În fiecare noapte îţi scriu câte o scrisoare pe care sfârşesc prin a o aşeza într-un sertar în care fermentează temeri. Nici măcar nu înţeleg de ce mă străduiesc atât în a-mi aşterne sufletul pe o hârtie care se va pierde printre celelalte. Poate pentru că încerc cu disperare să scap de el. Sufletul doare. Când te trezeşti doar tu cu tine, îţi dai seama că nu mai poţi trăi astfel. E ca şi cum ai alătura apa şi focul. Cel din urmă ori va fi stins, ori va evapora apa.

            Nici nu ai idee cât îmi este de frică.

            Nu sunt eu aceasta care îşi aminteşte evenimente niciodată trăite, locuri nicicând vizitate, oameni necunoscuţi. Îmi amintesc viaţa altcuiva, dar cu greu îmi pot aminti despre adevăratul meu trecut. Totuşi simt. Simt acest Ceva care mă îndepărtează de mine însămi, care ţipă şi se zbate cu sălbăticie pentru a pune stăpânire până şi pe cel mai inocent gând. Gând, gânduri, gândire…nimic nu mai este al meu, nimic nu mai izvorăşte din mine. Sunt ca un templu devastat de veacuri, în interiorul căruia altcineva şi-a găsit adăpost. Mi-a mai rămas doar conştiinţa, dar până când?”

            Tot ce ştiu este că s-a întâmplat ceva care m-a îndepărtat de lume şi de mine însămi. Am uitat multe, am uitat totul, însă într-un abis al sufletului meu, amintirile se găsesc în stare intactă, eu am rămas aceeaşi. Sunt şi nu sunt eu.

             Îmi plac numerele impare. Ma pasionează chiar. Îmi place frigul, acel frig pe care îl trăieşti cu toată fiinţa, care-ţi străbate aorta, revărsându-se în venele mult prea înguste pentru misterul purtat de el. Îmi place noaptea. Îmi plac tăcerile care ţipă. Îmi place să fumez. Îmi place să fac dragoste. Îmi place Chopin şi cel mai mult, îmi place să mă gândesc la moarte. Sfârşitul acesta de toamnă cu cerurile lăcrimânde nu reprezintă altceva decât sinuciderea Universului. Am rămas bacterii pe un cadavru în descompunere.

            De la o vreme, am început să-mi reamintesc tablouri ale trecutului meu.  Degetele-mi lungi şi subţiri poartă povestea serilor de mai în care pianul era singurul ce ştia să redea într-un mod original sentimentele ce îmi invadau fiinţa. Privindu-mi gâtul, realizez că niciodată nu am putut purta bijuterii, deoarece le-aş fi pierdut în mai puţin de o zi, cum s-a întâmplat şi cu talismanul în formă de şarpe oferit de bunicul din partea mamei atunci când am împlinit opt ani. Uitasem, însă,  cum este să-ţi treci mâinile prin păr. Nu mi-am mai descoperit capul de câteva săptămâni, poate chiar luni. Am uitat de timp şi el de mine. Nu ştiam cum va fi, ce reacţie voi avea, dar nu mai puteam fugi. Trebuie să ne înfruntăm temerile, trebuie să ne înfruntăm pe noi înşine pentru a ne putea elibera. Părul roşcat, crescut asimetric, îmi amintea de ziua în care mă întorceam nepăsătoare spre casă, când, trecând pe lângă un cuplu de bătrâni, i-am auzit spunând înfricoşaţi că mai este puţin timp. Atunci nu mi-am dat seama. Nu am înţeles. Puţin timp până la ce? Când am ajuns acasă, mi-am aprins o ţigară, apoi o alta…şi încă una, până când un zgomot puternic a destrămat paradisul în care trăiam. M-am trezit într-o încăpere semi-obscură cu dureri groaznice care îmi măcinau fiinţa. Mi s-a spus că sunt norocoasă. Tocmai suferisem un transplant de creier. Nu am reuşit să aflu decât că avusese loc o explozie. Clădirea în care locuiam fusese complet distrusă. Probabil nu voi şti niciodată cine a fost donatorul. Poate un bolnav incurabil.

            Îmi este teamă să privesc în oglindă, dar găsesc că mi-au rămas urme. De altfel, mă aşteptam. Părul nu acoperă în totalitate cicatricele. Le văd, le simt peste tot. Îmi este teamă să dorm, să nu mă rănesc în timpul somnului. Am avut un coşmar în care mi se desfăcuse operaţia. Creierul acela mă privea insistent, râdea în hohote. Vrea o viaţă. Şi eu vreau una. Luptăm pentru aceasta pe acelaşi front- corpul meu. Am obosit. Trebuie să dorm. M-am săturat de somniferele al căror număr sporeşte zilnic. Nici măcar ele nu mai au forţa necesară pentru a-mi vinde mirajul evadării din realitatea aceasta obositoare. Lumea mea s-a transformat într-un Macondo cuprins de insomnie. Oare voi uita şi eu cine sunt? Nu. Mi-a rămas conştiinţa. Dar până când?

            Da! Astăzi o voi lua de la capăt. Am decis că nu mai pot trăi astfel, într-o moarte continuă. Am spart oglinda în care n-am avut niciodată suficient curaj pentru a mă privi cu adevărat şi am dat la o parte draperiile ce nu lăsau lumina să pătrundă în camera aproape goală. Mă despart cu uşurinţă de tot, pentru că n-am avut niciodată ceva şi plec. Nu ştiu unde, dar plec. Am un singur scop: acela de a răpi timpul. Nu iau nimic cu mine, decât un creier străin şi o inimă confuză.

            Strada apare pustie. Pe trotuare nu se observă nici urmă de trecător. Cerul ţipă îngrozit, fără ca cineva să-l audă. Avioane se pierd în orizonturi întunecate. Orologii silenţioase vestesc vremea celui de-al III-lea Război Mondial. 

 

Eglantina Becheru, CNTV – Târgu Jiu,

http://madalinaeglantina.blogspot.com/

Motto: Ars longa, vita brevis…

Una dintre cele mai vechi credinţe ale oamenilor a fost că ceea ce se petrece în natură şi chiar destinul umanităţii, sunt dictate de o autoritate supranaturală. Pentru antici, această autoritate era reprezentată de zei, ce dispuneau de oameni într-un mod analog  celui în care stăpânul dispune de scalvul său : acesta poate încălca poruncile primite, dar va fi pedepsit pentru aceasta.  Cu timpul, însă, într-o lume în care totul este într-o perpetuă schimbare, aceştia au fost înlocuiţi de autoritatea supranaturală pe care o numim Dumnezeu.

Zilnic descoperim adevăruri care se anulează reciproc şi înaintăm inexorabil în obscuritatea universului. Suntem, fără îndoială, sclavii cunoaşterii. Setea de a poseda secretul ce stă la baza acestei lumi ne domină sufletele chinuite de veacuri. Eternul dimensiunii spirituale a omului este cel care a insuflat materiei aflate în descompunere pe tot parcursul vieţii, aspiraţia spre nemurire, spre cunoaştere. Evoluţia din punct de vedere ştiinţific ne confirmă superioritatea raţiunii umane şi nu de puţine ori, ne face să ne simţim demiurgi atunci când învingem bolile, când explorăm spaţiul sau inventăm tot soiul de elemente menite a ne uşura viaţa. Însă, acest tip de cunoaştere nu este nici pe departe cel care poate alunga solitudinea fiinţelor umane. În accepţia lui Emil Cioran „a cunoaşte cu adevărat înseamnă a cunoaşte esenţialul, a te angaja în el, a pătrunde în el cu privirea şi nu cu analiza sau cuvântul”.

Dar cum am putea cunoaşte esenţialul când acesta este reprezentat de însuşi Dumnezeu? Cum am putea să ne înălţăm trupurile într-o eră în care nu ne mai ridicăm  nici măcar privirea spre cer? Cum am putea descoperi ceva în care nu credem „ab imo pectore”, ci dintr-un sentiment de teamă, datorie, etc.?  Ştim totul, neştiind însă nimic. Ceilalţi sunt doar nebuni. Chiar şi Socrate era un simplu nebun ce a lăsat în urmă un îndoielnic „Nosce te ipsum”.

În întreaga dezvoltare a gândirii filosofice, reflecţia asupra cunoaşterii s-a aflat într-o strânsă unitate cu cea asupra existenţei. După unii filosofi, cunoaşterea, activitate teoretică a omului, se opune acţiunii în lume, această problemă cunoscând trei valenţe: problema originii cunoaşterii umane este aceea de a şti dacă ea provine din experienţă (empirism) sau din raţiune (raţionalism). S-a ajuns la conluzia că, dacă esenţa cunoaşterii noastre se dezvoltă odată cu extinderea experienţei şi cu progresul ştiinţei, atunci insăşi forma oricărei puteri de înţelegere umană, deci “principiile” cunoaşterii, sunt de origine raţională şi comune tuturor spiritelor omeneşti (“conceptualismul” lui Kant).

Problema naturii cunoaşterii ne face să distingem diverse forme ale cunoaşterii, îndeosebi pe acelea ce ţin de spiritul fiinţei (ex: comprehensiunea care îl leagă pe medicul clinician de bolnavul său) şi pe acelea ce ţin de spiritul geometric. Primul tip de cunoaştere este cerut in toate “ştiinţele umane” (psihologie, pedagogie, etc.), al doilea tip convine ştiinţelor despre lume. în sfârşit, problema importanţei cunoaşterii noastre este aceea de a şti dacă putem ajunge la absolut şi la cunoaşterea naturii intime a lucrurilor, cum susţine dogmatismul (Platon, Hegel), sau cunoaşterea noastră rămâne limitată la lumea fenomenelor, fără a ne putea vreodată pronunţa asupra celor trei probleme fundamentale: natura materiei, esenţa sufletului omenesc (şi a instabilităţii sale) şi existenta lui Dumnezeu (şi a naturii sale) potrivit agnosticismului (Kant, A.Comte) .

Cunoaşterea, arată Kant, are două rădăcini : intuiţia şi conceptul. Numai din unirea lor poate izvorî cunoaşterea : „ cugetări fără conţinut sunt goale, intuiţii fără concepte sunt oarbe ”, scrie el. Marile teorii ştiinţifice, precum evoluţionismul lui Darwin, teoria relativităţii sau mecanica cuantică, generează noi moduri de gândire, având un puternic impact asupra întregii existenţe umane.

Problematica adevărului este centrală oricărei teorii a cunoaşterii, întrucât ea vizează valoarea cunoştintelor noastre. „ Adevărul este un cuvânt mare şi un lucru şi mai mare… dacă spiritul omului e incă sănătos, inima trebuie să-i bata mai tare ori de câte ori e vorba de adevăr”, scrie Hegel, referindu-se la importanţa acestei probleme. Adevărul este una dintre valorile supreme ale omului, alături de bine şi frumos, evidenţiînd semnificaţia general-umană a cunoaşterii.

A cunoaşte…a înţelege vidul, hazardul, sângele şi omul. A te întoarce la începutul lumii, a fi martorul Big-Bangului, a te cufunda în propriul sine, a privi cu inima, despre al cărei câmp vizual, Cioran obişnuia să afime că este reprezentat de „lume plus Dumnezeu plus neant. Adică tot.” Cunoaşterea ar putea fi scopul existenţei noastre. Însă cunoaşterea nu ar fi posibilă fără un suflet cuprins de chinul îndoielii ce se smulge din tablourile lui Dali şi se pierde  într-un univers în care muzica este filosofie în stare pură.

„Să fie sfârşitul? Sau abia atunci incepi?” (Constantin Noica)

Eglantina Becheru, Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu – Târgu Jiu,

http://madalinaeglantina.blogspot.com/

Un puşti de 8 ani, Andrei, un mic geniu în devenire , trăieşte o mare dilemă. Deşi se mândreşte că este român, regretă că România nu arată totuşi cum o descriu poeţii (nu glumesc, chiar aşa s-a exprimat!). Bine, zic, dacă trăieşti aşa cu dezamăgire, cum mai poţi fi mândru? Păi, avem o ţară frumoasă, o limbă frumoasă, avem personalităţi care ne-au făcut cinste (Mihai Viteazul, Hagi etc), pentru că am fost mai tari ca duşmanii noştri şi, în plus, avem drapelul tricolor cel mai frumos – îmi spune căutându-şi preocupat argumentele.

Măi, să ştii că Andrei, atent colecţionar de enciclopedii ilustrate, a atins câteva puncte esenţiale… Cândva am văzut un material promoţional la tv prin care o ţară semideşertică era prezentată drept paradis turistic. Mă gândeam că dacă în acea ţară ar exista o cascadă mică precum cea de pe drumul Petroşani-Voineasa, ar fi fost cu siguranţă prezentată în acel material tv şi, deodată, m-am bucurat că m-am născut în România. Altă dată, uitându-mă pe o carte bilingvă de poezie, mi-am amintit că dor este cuvântul care nu poate fi tradus în nici o altă limbă. Şi, deşi cealaltă limbă dăduse un laureat Nobel pentru literatură, m-am simţit „răzbunat” prin bucuria de a vorbi limba română. În 2006, vara, am vizitat atelierul lui Brâncuşi, din centrul Parisului (Piaţa George Pompidou); gardianul francez de la intrare m-a întrebat surprins de ce vreau să vizitez atelierul: sunteţi profesor, student, artist? I-am răspuns: domnule, sunt român!; încântat, m-a invitat înăuntru refuzând să încaseze taxa de intrare. Şi… nu ştiu când m-am simţit mai mândru că sunt român!…

România mea este exact aşa cum o descriu poeţii? Nu ştiu. Ştiu că sunt foarte multe probleme în România care în alte ţări au fost demult rezolvate. Şi cred că au fost rezolvate mai ales prin patriotism. Acei oameni au fost atât de patrioţi, atât de mândri că aparţin naţiei respective nepermiţând nici unui conducător să-şi bată joc de ea. Aici e problema noastră! Respectul pentru ţară s-a atrofiat atât de mult încât nu ne mai pasă când conducătorii o batjocoresc, obligându-ne să plecăm disperaţi, să căutăm alte ţări unde, culmea!, învăţăm ce e respectul faţă de ţară, învăţăm de la ei să ne mândrim că trăim în ţara lor. Toate acestea în timp ce la noi sunt alese, chiar dacă prin rotaţie, aceleaşi nepricepute măşti. Mai ştiu şi cred că România eşti tu, sunt eu, suntem noi, şi totul începe cu atitudinea noastră faţă de noi înşine şi faţă de visul ce ni-l dorim împlinit.

Celor ce simt româneşte, celor ce mai au curajul mândriei de a fi român, le fac invitaţia de a ne întâlni la Alba Iulia, pe 1 decembrie, acum şi-ntodeauna, aşa, să vedem cu toţii ce tricolor frumos avem şi ce istorii pline de sens îl animă! Andrei cu siguranţă va fi acolo… [articol publicat în revista Impuls - Energetic Nr.1 - Târgu Jiu]

Dorel Şchiopu, Vulcan, HD

Miercuri, 18 noiembrie 2009, la Liceul Teologic din Târgu-Jiu, a avut loc faza pe şcoală a competiţiei „Lumea ta, Afacerea ta”.

În cadrul acesteia elevii, care au fost coordonaţi de profesor Dubaciu Ioana-Maria, şi-au prezentat ideile de afaceri sustenabile, care au demonstrat un bun potenţial de a funcţiona pe piaţă, responsabilitate socială faţă de membrii comunităţii, grijă faţă de mediu şi inovaţie.

Evenimentul a făcut parte din celebrarea Săptămânii Globale a Antreprenoriatului.

“Lumea ta, Afacerea ta” este o competiţie naţională prin care se promovează antreprenoriatul şi conceptul de afaceri responsabile în rândul tinerilor de 16-19 ani. Este un program implementat de Junior Achievement România cu sprijinul Junior Achievement Young Enterprise, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi European Commission Enterprise and Industry.

Au fost selectate trei lucrări care vor participa la faza naţională a competiţiei, după cum urmează:

Locul 1: ALFA, Budeanu Daniel, Cămin Bogdan, Nicu Costinel, Uţa Ilie, Vlădăianu Cătălin, 10 A, cu ideea “Veioză din butoiaşe de bere”;

Locul 2: PINK GIRLS, Dragomir Diana, Golfiţă Raluca, Mandocescu Aida, Popescu Floriana, 10C, cu ideea  “Beţişoare şcolare din rezerve pentru pixuri”;

Locul 3: ALWAYS THE FIRST, Cotîrlău Raul, Cottea Roxana, Filiş Iulian, Nedoiu Mihai, 10C, cu ideea “Umbrelă cu lanternă încorporată”;

Membrii juriului au fost: Preacucernicul părinte Andronache Ştefan Cătălin, director adjunct al Liceului Teologic din Târgu-Jiu; Profesor Bărăscu Dumitru; Profesor Deaconescu Amelia; Domnul Cercel Ilie, manager general al S.C. Aslan S.R.L.; Profesor coordonator Dubaciu Ioana-Maria.

[E_d)_(ii)_socio-umane_bac_2010_model][Socio_umane_bacalaureat_2010_modele_de_subiecte_LM]

Inspector de specialitate, prof. Maria Cochină

Începe cursul de educatie economica. Loc: Grup Scolar Tehnologic Ion Mincu, Targu Jiu. Inscrierea se face la CCD Tg-Jiu sau la prof. Maria Tomoiu, CNET. Pot participa profesori de orice specialitate, va fi de nivel mediu.

Planificarea activitatii # Educatia Economica si Antreprenoriala Eficienta # Curs nivel gimnaziu 2009-2010

Modulul I: 28-30 nov. 2009 (20 ore) / 1 dec 2009 (8 ore) / 4-6 dec.2009 (22 ore).

Modulul II: 11-13 dec. 2009 (20 ore) / 18 -19dec. 2009 (9 ore).

Evaluare:  5-15 ianuarie 2010 (10 ore).

Total ore: 89.

Taxa de participare: 250 lei.

Credite: 25.

Profesorii de stiinte socio-umane care au parcurs acest curs în anul 2004-2005 pot sa participe doar la o sesiune (cea despre conceperea lectiilor), marti, 1 dec. de la ora 10. Ei vor participa doar la elvaluare si vor achita o taxa de 125 lei. Vor obtine 25 de credite.

Prof. Maria Tomoiu, maria_tomoiu@yahoo.com

Sub coordonarea inspectorului de specialitate, prof. Dr. Maria Cochină, recent, la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, din Târgu-Jiu s-a desfăşurat Cercul profesorilor de ştiinţe socio-umane din licee, prilej cu care a fost sărbătorită “Ziua internaţională a filosofiei”, prin desfăşurarea unei sesiuni de comunicări ştiinţifice şi referate la care au participat profesori şi elevi de la unităţile de învăţământ din Gorj. Etalând o documentaţie bogată şi bine structurată, printr-o lucidă coordonare a temelor prezentate, elevii gorjeni au dezvoltat o serie de aspecte actuale privind preocupările dialogului filosofic, pe coordonatele pledoariei cu valenţe persuasive şi ale unui limbaj elevat şi atent elaborat, fie şi pentru a sincroniza o anumită lectură a textului cu imaginea sugestivă a ideilor exprimate. De fapt, a fost vorba de Concursul judeţean de filosofie purtând numele ilustrului gânditor şi om politic român, Constantin Rădulescu-Motru, la care au fost acordate premii şi menţiuni ce au răsplătit munca elevilor şi a profesorilor coordonatori. Iată lista lucrărilor premiate, a profesorilor coordonatori, precum şi componenţa juriului care a stabilit acordarea premiilor! LUCRĂRI PREMIATE: Premiul I: Mitul lui Sisif – Mădălina Becheru – CNTV; Despre sensul vieţii – Ioana Marin – CNGC; Dreptatea, politică, democraţie – Alexandra Filipescu – CNTV. Menţiuni: Sensul vieţii la hotarul dintre existenţă şi transcendenţă – Andrea Efrim – CNSH; Filosofie şi religie – Sofia Ungureanu – CNET; Alteritate şi identitate în construcţia umanului – Corina Pîrvulescu – CNTV. Să menţionăm că un capitol aparte l-au constituit Premiile speciale: Constantin Rădulescu-Motru – premiul pentru film documentar – Cristian Croce, Vlad Burlan – CNGC; Proiect marketing – premiul “ridendo castigat mores” – Alexandru Giorgi – CNET; Analiza comportamentului consumatorului – premiul pentru pragmatismul temei – Andra Manuela Marin – CCVM; Premiul pentru originalitate – Mădălina Becheru – CNTV; Premiul pentru interdisciplinaritate – Corina Pîrvulescu – CNTV; Premiul pentru “opinia separată” argumentată – Alexandra Filipescu. În încheiere, să precizăm că se cuvin Sincere felicitări tuturor participanţilor, coordonatorilor concursului, prof. dr. Maria Cochină, inspector, prof. Constantina Negrea, CNGC (responsabil cerc), prof. Elena Velţan, CNTV, prof. Doina Baiu, CNTV, prof. Olga Bărbuţi, CNTV, prof. Liliana Cantemir, CNET, prof. Elena Găvan, CNSH, prof. Maria Tomoiu, CNET, prof. Adriana Richiter, CCVM, ca şi membrilor juriului, prof. dr. Maria Cochină, CNTV, prof. Vasile Gogonea, CCVM, prof. Ioana Dubaciu, Liceul Teologic, prof. Iuliana Ciocău, CN “Tudor Arghezi” şi prof. Daniel Murăriţa, Energetic Nr.1! Dincolo de ceea ce pot însemna argumentele mitului omului modern, considerăm că asemenea dezbateri fiosofice sunt necesare şi utile, tocmai pentru a depăşi sentimentul frustrant că individul se situează sub condiţia amăgirilor personale marcate de criza economică, iar aspiraţiile sale se configurează cu mult deasupra crizei conştiinţei depersonalizate! [Gorjeanul][Vertical]

Vasile GORJEANU

CERC PEDAGOGIC 11 nov. 2009 Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu – Târgu Jiu

CONCURS JUDEŢEAN DE FILOSOFIE “CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU“

• LUCRĂRI PREMIATE:

Premiul I: Mitul lui Sisif – Mădălina Becheru - CNTV; Despre sensul vieţii – Ioana Marin – CNGC; Dreptatea, politică, democraţie – Alexandra Filipescu – CNTV.

Menţiuni: Sensul vieţii la hotarul dintre existenţă şi transcendenţă – Andrea Efrim – CNSH; Filosofie şi religie – Sofia Ungureanu – CNET; Alteritate şi identitate în construcţia umanului – Corina Pîrvulescu – CNTV.

Premii speciale: Constantin Rădulescu-Motru – premiul pentru film documentar – Cristian Croce, Vlad Burlan – CNGC; Proiect marketing – premiul “ridendo castigat mores” – Alexandru Giorgi – CNET; Analiza comportamentului consumatorului – premiul pentru pragmatismul temei – Andra Manuela Marin – CCVM; Premiul pentru originalitate – Mădălina Becheru – CNTV; Premiul pentru interdisciplinaritate – Corina Pîrvulescu – CNTV; Premiul pentru “opinia separată” argumentată – Alexandra Filipescu.

Felicitări tuturor participanţilor!

• COORDONATORI: Prof. dr. Maria Cochină – inspector; Prof. Constantina Negrea – CNGC – responsabil cerc; Prof. Elena Velţan – CNTV; Prof. Doina Baiu – CNTV; Prof. Olga Bărbuţi – CNTV; Prof. Liliana Cantemir – CNET; Prof. Elena Găvan – CNSH; Prof. Maria Tomoiu – CNET; Prof. Adriana Richiter – CCVM.

• JURIUL: Prof. dr. Maria Cochină – CNTV; Prof. Vasile Gogonea – CCVM; Prof. Ioana Dubaciu – Liceul Teologic; – Prof. Iuliana Ciocău – CN Tudor Arghezi; Prof. Daniel Murăriţa – Energetic. 

___________

CNGC – Colegiul Naţional George Coşbuc – Motru; CNTV – Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu – Târgu Jiu; CNET – Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu – Târgu Jiu; CNSH – Colegiul Naţional Spiru Haret – Târgu Jiu; CCVM – Colegiul Comercial Virgil Madgearu – Târgu Jiu.

Adresa MECI Nr.43246 bis/23.09 2009 [2009-2010 olimpiada socio umane] [Sugestie: pentru a descărca fişierele ataşate pe această pagină, folosiţi Click dreapta, Save Target As!]

ETAPELE ŞI DATELE DESFĂŞURĂRII: A. Etapa pe şcoală - luna decembrie 2009 (stabilirea datei rămâne la latitudinea unităţilor şcolare şi a inspectoratelor şcolare). // B. Etapa locală (comună, oraş, sector al municipiului Bucureşti) - luna ianuarie, 2010 (stabilirea datei rămâne la latitudinea inspectoratelor şcolare). //  C. Etapa judeţeană/municipiul Bucureşti- 6 martie, 2010 //  D. Etapa naţională – 7-11 aprilie, 2010, Piatra Neamț, jud. Neamţ